retice, asa cum ele apar in MDT si in modelul local deja expus.
Mai mult, pentru scopul discutiei, a cunoaste din interior o organizatie de tip
masonic nu ar aduce nici o informatie utila pentru scopul discutiei. Conform
teoriei, aceste organizatii trebuie sa-si atinga obiectivele dincolo de limita
vietii fizice a membrilor ei si din cauza asta, masonii obisnuiti, in general,
nici nu prea stiu exact pentru ce lupta.

Mai este de specificat un lucru foarte general. Astfel, o teorie (orice teorie!)
face o predictie. In acest caz particular este vorba de faptul ca se prezice
existenta unei organizatii speciale. Apoi se cauta in realitatea externa ceva care
se incadreaza in definitie. Astfel, faptul ca eu atribui masoneriei definitia
generata de teorie nu inseamna in nici un caz ca atribuirea este completa si
conforma cu realitatea externa. Masoneria din realitatea externa ar putea sa aiba
unele caracteristici care sa fie conforme cu teoria dar poate sa aiba si alte
caracteristici care pot sa nu fie luate in consideratie de teorie. Asta inseamna
ca teoria prevede doar existenta unei structuri generale, existind posibilitatea
ca in realitatea externa sa existe mai multe tipuri de organizatii care, desi
respecta schema logica, pot sa aiba structuri si componente ne-prevazute de
teorie. Aceasta situatie este o situatie extrem de generala in toate stiintele
exacte, si apare ori de cite ori o teorie este confruntata cu realitatea externa.

Sa reamintim acum ce se crede in legatura cu interactia masoneriei europene cu
Tarile Romane. Incepind cam dupa 1800, masoneria europeana a activat un model de
cuplare a Romaniei la Europa. In acel moment, formatiunile romanesti de tip statal
erau in zona de influenta turceasca si ruseasca. Exista chiar un guvernator rus
care a facut un fel de Constitutie. Scrierea era cu caractere chirilice iar
biserica era total rupta de biserica europeana.

Aceasta sarcina, de a cupla poporul roman la valorile europene, parea atunci, ca
si acum (din nefericire) aproape imposibila. Acest obiectiv a fost totusi atins,
in linii mari, in aproximativ 80 de ani. Primul pas a fost sprijinirea
constituirii unei intelectualitati ancorate in valorile occidentale. La 1848 s-a
vazut ca o astfel de intelectualitate (formata mai ales la Paris) a fost in stare
sa activeze poporul in directia valorilor europene. Procesul a continuat cu
alegerea unui "domn" (A.I. Cuza) ca un element de tranzitie